Ca tot au fost – si mai sunt inca – o gramada de sarbatori in perioada asta de dinainte de trecerea dintre ani, multa lume m-a rugat sa mai vin cu niste sfaturi privind organizarea unor petreceri de succes cu ocazia atator sfinti care se perinda prin calendar.
Iar cei vizati in primul rand sunt cu siguranta cei mici. :)
Si cum sa nu fie asa, cand tot ceea ce facem, facem numai si numai pentru a-i putea vedea fericiti pe ei zi de zi si secunda de secunda? Caci noi , cei mari, ne descurcam destul de bine, chiar si atunci cand vine vorba de petreceri.
Ei bine, asa cum v-am obisnuit, eu, cumparatoarea profesionista, fac absolut tot ce este omeneste posibil pentru ca voi, cei care ma cititi cu atata nesat zi de zi sa fiti cat se poate de multumiti de ceea ce puteti gasi aici, pe blogul meu plin cu sfaturi de cheltuit banii cu cap.
Astazi asadar vom dezbate putin acesta mare problema pe care o au toti cei care sunt in fericita postura de parinti. Si cand am scris cuvantul problema, cu siguranta, trebuie sa vin imediat si cu destule precizari ca sa stie lumea la care dintre miile de probleme cu care se confrunta zi de zi cei care au copii am vrut eu sa ma laud ca pot gasi o rezolvare aici pe blogul meu.
Va zic din start sa stati totusi linistiti pentru ca nimeni nu prea poate sa stie care sunt toate aceste mii de probleme care pot aparea in viata unui parinte, daramite sa mai poate gasi si solutii la ele. :) De aceea cu atat mai putin as fi vreodata eu in stare sa pretind ca pot sa scriu despre asa ceva.
Cu toate acestea insa, daca e sa ne referim strict la ceea ce va vorbeam inca din deschiderea acestui articol al meu, adica la organizarea de petreceri onomastice, cred ca am niste solutii cu care va pot veni intrucatva in ajutor macar unora dintre voi.
Pentru ca daca e sa ne gandim la ceea ce ne dorim noi si la ceea ce isi doresc cei mici cand vine vorba de o asemenea petrecere, s-ar putea sa constatam ca lucrurile nu prea stau asa cum ni le inchipuiam ca ar putea sta. Si asta din simplul fapt ca cei mari si cei mici fac parte din generatii diferite, si e normal ca fiecare sa priveasca lucrurile din jur in cu totul si cu totul alt mod.
Asa cum spuneam inca de la inceput, pentru cei mari totul se rezolva simplu, atata timp cat se pot pune in jurul unei mese pe care se afla niste pahare si o sticla in care se gaseste un lichid ce contine mai mult sau mai putin alcool.
Pentru cei mici insa lucrurile nu mai sunt deloc atat de simple. Ei au nevoie de niste profesionisti care sa se ocupe de tot ceea ce inseamna buna dispozitie pentru copii.
Si in egala masura si pentru cei mari, nu-i asa?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vinde si tu un pont!
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.